mediaLOOK logo
@
Bucureşti 2009-04-21

Semifinalele Cupei Italiei, în direct şi în exclusivitate la SportKlub

SportKlub continuă să-ţi facă surprize. După semifinalele Cupei Angliei şi superduelul argentinian Boca - River, a venit rândul Cupei Italiei.

Miercuri şi joi, SportKlub transmite în direct şi în exclusivitate meciurile retur din semifinalele Cupei Italiei.

Miercuri, în direct de la 21:45, Radu Ştefan şi Lazio vor incerca să reziste la Torino, în faţa lui Juventus, după ce au câştigat cu 2-1 în tur.

Joi, tot de la 21:45 şi tot în direct, Inter şi Chivu trebuie să-şi forţeze limitele pentru a trece de Sampdoria, fiindcă în tur au pierdut cu 3-0.

SportKlub

SportKlub transmite în direct şi în exclusivitate fotbal din Cupa Angliei FA, Cupa Italiei şi Copa Libertadores, campionatele Germaniei (Bundesliga 1 şi 2), Belgiei (Jupiler League), Austriei (Bundesliga 1), Braziliei, Americii (Major League Soccer), baschet din Euroligă, hochei pe gheaţă din liga internă, Cupa României şi liga Mol, rugby din Superleague XIV, precum şi cursele DTM.

SportKlub s-a lansat în România în mai 2006 şi este recepţionat în prezent de peste 3,7 milioane de abonaţi, fiind distribuit prin RCS/ RDS Cablu – bază, RCS/ RDS – Digi TV, UPC analogic – extra, UPC digital – bază, alţi operatori de cablu, precum şi toate platformele digitale din România (Digi TV, Focus Sat, Dolce, Boom TV, etc).