mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-04-06

eLiberatica, cel mai mare eveniment IT internaţional din 2009, va avea loc în perioada 22-23 mai în Bucureşti

Personalităţi IT de renume mondial vor veni în România

Bucureşti, 6 aprilie 2009: Unul dintre cele mai importante evenimente IT, Open Source şi Free Software din Europa de Est, cea de-a treia ediţie a conferinţei internaţionale eLiberatica, va avea loc în perioada 22-23 mai 2009 la Universitatea Politehnica Bucureşti.

Ediţia din acest an se va concentra pe Open Source în contextul crizei economice mondiale şi va găzdui dezbateri privind adoptarea modelului în afaceri, guvern, administraţie publică şi mediul educaţional, precum şi dezvoltarea profesională prin implicarea în comunitatea FLOSS.

Personalităţi de renume mondial şi-au anunţat prezenţa la eveniment. „Monty” Michael Widenius (cofondator al celei mai populare baze de date open source - MySQL; CEO şi VP Community, Monty Program, Finlanda), Georg C. F. Greve, (Preşedinte al Free Software Foundation Europe, Elveţia), Matthew „Chewy” Trewhella (Developer Advocate, Google Inc. USA), Danese Cooper (Open Source Diva, REvolution Computing USA), Ismael Olea (Comisia Europeană, Spania), Valer Mischenko (Director NLnet Foundation, Olanda), John Koetsier (Reprezentant al University of British Columbia şi COO la EasyBits Software, Canada), Zbigniew Braniecki (reprezentant Mozilla Europe, Polonia) sunt doar câteva nume sonore de peste graniţe prezente la eLiberatica 2009. Alături de ei vor susţine prezentări şi susţinători marcanţi ai mişcării Open Source autohtone, precum Constantin Teodorescu (Software Project Manager Uranus, fost secretar de stat al MCTI România), Dr. Ing. Adrian Curaj (Director al Centrului de Management Strategic la Universitatea Politehnică Bucureşti), Dr. Sabin Buraga (Profesor Asociat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi).

Conferinţa îşi propune drept public ţintă: oameni de afaceri ce doresc să cunoască noi metode de dezvoltare (CEO, CFO, CIO, BDM, manageri etc.); management IT şi membrii cheie ai echipei tehnologice; factori de decizie implicaţi în administraţia locală şi de guvern; profesori şi studenţi; utilizatori de calculatoare în general.

Anul acesta, în cadrul eLiberatica vor avea loc şi evenimente speciale, susţinute şi organizate de către partenerii strategici Open Agile România, Mozilla Foundation şi O’Reilly Media. Pentru detalii vizitaţi http://www.eliberatica.ro/2009/events/info .

Secţiunea de înregistrare este deschisă şi oferă şi în acest an promoţii deosebite (reduceri substanţiale valabile până la data de 15 aprilie!) şi posibilitatea plăţii online. În plus studenţii pot beneficia şi la această ediţie de bilete cu preţ redus. Pentru înregistrare accesaţi http://www.eliberatica.ro/2009/tickets.

Conferinţa este susţinută de către partenerii IBM, BIT Software, NL Net, RadGS Software, Mozilla Foundation, DELL, University of British Columbia, Free Software Foundation Europe, Microsoft, Open Agile România, Fedora Project, O’Reilly Media, RedHat. Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media Osn.ro, Lucrez.in/IT, MediaLook, Joobs, Trafic.ro, ContactNet, PR Wave, PR Wave Directory, Agora News, IT Trends.

Pentru mai multe detalii vizitati www.eliberatica.ro.

Agora Media