mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2009-03-04

Industria transporturilor şi formarea profesională: e timpul soluţiilor!

Bucureşti, 4 martie 2009 – Astăzi se lansează Proiectul „FORMA - Studiu National Prospectiv al relatiei calificari - competenţe pentru angajatii din sectorul mentenantei mijloacelor terestre motorizate de transport de bunuri şi persoane, pentru o formare profesională adaptată pieţeiâ€. Proiectul „FORMA†este un parteneriat între Comitetul Sectorial Transporturi (CST) prin Fundaţia „Politici Ocupaţionale în Transporturi†(P.O.T.), ANFA Franţa (Association Nationale pour la Formation Automobile), GNFA Franţa (Groupement National pour la Formation Automobile), GNFA Training SRL România, APIA (Asociatia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România), UNTRR (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România) şi CENAFER (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară).

Sistemul naţional profesional românesc din sectorul transporturilor se află într-un moment de răscruce. Conform Raportului Comisiei Prezidentiale pentru analiza şi elaborarea politicilor în domeniul Educaţiei şi Cercetării din iulie 2007, el nu mai corespunde nevoilor unei societăţi europene, în care cunoştiinţele au devenit o marfă de mare valoare şi sursa cea mai importantă de dezvoltare a economiei, a societăţii şi a personalului. Întregul sistem românesc pare să nu fi ţinut pasul cu explozia pieţei auto (volumul de vânzări în 2007 a fost de 4 ori mai mare decât în 2001, în aceasta perioadă fiind vândute 1.440.000 de unităţi, adica 32% din parcul auto actual înregistrat în România – sursa APIA).

Deficitul de forţă de muncă frânează dezvoltarea pieţei auto. "Acest lucru nu l-am constatat numai noi, ci şi toate firmele prezente în sector. Se preconizează că vor fi create din ce în ce mai multe posturi în domeniul mentenanţei auto, pentru că s-au vândut foarte multe maşini în ultima perioadă şi toate aceste maşini, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge în service", afirmă Oana Vicoleanu, Responsabil Dezvoltare, GNFA Training.

Noile tehnologii folosite de mijloacele de transport moderne, tranziţia activităţilor de la mecanică grea la activitati de mentenanţă, de diagnostic, de servicii şi de informatică nu au fost îndeajuns anticipate, provocand astfel mari dificultăţi în recrutarea personalului calificat şi « angajabil », în special în domeniul noilor tehnologii. Formarea profesională din sectorul transporturilor este prea puţin adaptată pentru a acoperi aceste carenţe. Liceul profesional, singura opţiune pe care o au în momentul de faţă viitorii angajaţi în acest sector, nu ţine pasul cu dezvoltarea accentuată a industriei de profil.

Toate acestea afectează categoriile de angajaţi cel mai puţin pregătiţi. Tinerii absolvenţi au dificultăţi în a se inscrie rapid şi durabil pe piaţa muncii; cei fără un loc de muncă se integrează cu greu; angajaţii în vârstă sunt daţi la o parte de un sistem profesional în plină mutaţie, şi riscă să îşi piardă actualul loc de muncă; angajatorii întâmpină dificultăţi în recrutarea de mână de lucru calificată.
Proiectul « FORMA - Studiu National Prospectiv al relaţiei calificări - competenţe pentru angajatii din sectorul mentenantei mijloacelor terestre motorizate de transport de bunuri şi persoane, pentru o formare profesionala adaptata pietei », îşi propune să realizeze un vast studiu la nivel national şi sectorial, al personalului profesional de mentenanţă a mijloacelor de transport terestre (masini, camioane, autobuze şi cai ferate), pentru o mai buna adaptare a competentelor angajatilor şi societatilor la nevoile pietei şi pentru a convinge de necesitatea investitiilor în capitalul uman, prin formări adaptate.

Fondurile pentru realizarea proiectului sunt furnizate de către Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, unul dintre programele finanţate din Fondul Social European în România în perioada 2007-2013. Suma alocată pentru acest proiect este de 9.088.133 lei.

Acest studiu sectorial naţional îşi propune să evalueze circa 2.000 de persoane din toată ţara angajate în sectorul de mentenanţă (auto, camioane, autobuze, căi ferate), pe fiecare tranşă de vârstă şi fiecare meserie, pentru a putea propune un plan naţional omogen de formare continuă, adaptat realităţilor, accesibil şi recunoscut de întreaga ramura a transporturilor.

FORMA va identifica nevoile care trebuie acoperite la nivelul formării profesionale şi va identifica noi meserii legate de domeniul transporturilor, care nu sunt cuprinse în C.O.R. Obiectivele vizate de studiu vor induce prin urmare, o progresie a pieţei muncii, crescând în mod special posibilităţile de integrare rapidă în muncă a tinerilor şi a şomerilor, pe de o parte, şi asigurând persoanelor vârstnice formarea necesară păstrării locurilor de muncă şi îmbătrânirea activă, pe de altă parte. Rezultatele studiului vor favoriza simplificarea sistemului de recunoaştere a calificărilor profesionale prin propunerea de creare a unor certificate de calificare profesională, aliniate la cadrul european de certificări profesionale pentru formarea pe tot parcursul vieţii (Declaraţia de la Bolonia din iunie 1999 şi Summit-ul de la Lisabona din martie 2000). Ameliorarea sistemului de formare în domeniul auto şi al transporturilor propusă de studiul sectorial FORMA se va conforma politicilor şi strategiilor europene şi naţionale în domeniul formării profesionale, al angajărilor şi al învăţării pe tot parcursul vieţii. Acest proiect va oferi o mai bună vizibilitate asupra « golurilor de acoperit » în sistemul de formare pentru meseriile din transporturi şi va îndruma diferitele organisme de ramură în privinţa meseriilor ce trebuie dezvoltate.

Proiectul va cuprind, succint, următoarele activităţi :

• panorama industriei: date socio-economice despre angajatori şi angajaţi (număr angajaţi, calificări, piramida vârstelor, sistemul de formare profesională continuă declinat pe sector)
• elaborarea grilelor de interviu
• identificarea societăţilor care vor face parte din studiu
• trimiterea scrisorilor însoţite de chestionare cuprinzând: numărul, vârsta, nivelul calificării angajaţilor, turnover-ul de personal (pensionari, recrutare dificilă, noi posturi de creat etc.), alte dificultăţi ale societăţilor (în special în domeniul electronic)
• recoltarea şi analiza primelor date pe baza răspunsurilor la scrisori
• interviuri aprofundate, pe teren, cu angajatorii, despre competenţele necesare, evoluţia viitoare a posturilor din societate, necesarul de formare al angajaţilor
• evaluarea angajaţilor, pe teren
• centralizarea chestionarelor pe vârste şi meserii, trierea şi colarea rapoartelor
• compararea competenţelor existente cu cele necesare
• propunerea de standarde ocupaţionale pe baza rezultatelor, corelate cu standardele europene
• testarea standardelor create
• conceperea unui Plan de Formare Profesionala, dezvoltarea de Certificate de Calificare Profesională pentru fiecare meserie

Fiecare din parteneri va aloca resurse umane pentru realizarea acestui studiu. Vor fi aproximativ 30 de persoane implicate în realizarea studiului, printre care ingineri, economişti, pedagogi şi specialisti în formare.





CONTACT:
Andreea Andreescu

T 00 40 21 311 50 63
F 00 40 21 311 50 65
M 00 40 730 030 990
aa@events.ro
www.events.ro



Comitetul sectorial TRANSPORTURI - este înfiinţat în temeiul Acordului tripartit privind Cadrul naţional al calificărilor, în baza Legii nr. 132/1999 republicată, cu modificările ulterioare. Comitetul s-a constituit la data de 16.05.2006, dată la care patronatele şi sindicatele reprezentative la nivel naţional şi de ramura transporturi, semnatare ale Contractului colectiv de muncă unic pentru ramura Transporturi şi activităti conexe, au semnat Acordul de Constituire a Comitetului Sectorial Transporturi, înregistrat la C.N.F.P.A sub nr. 952/16.05.2006. Comitetul astfel creat este deschis participării şi altor organizaţii reprezentative pentru sectorul de transporturi şi asociaţii profesionale, reprezentanţi ai Ministerului şi Autorităţilor de reglementare, furnizori de formare. Comitetul Sectorial are ca principal rol dezvoltarea, actualizarea şi validarea calificărilor în Ramura Transporturi. Activitatea Comitetului Sectorial este consiliată de C.N.F.P.A. în conformitate cu prevederile Legii 559/2004. Comitetul Sectorial este o structură de dialog social care are în componenţă reprezentanţi ai organizaţiilor semnatare ale Acordului de constituire a Comitetului Sectorial Transporturi precum şi ai altor organizaţii care vor adera şi semna ulterior Acordul de Constituire.

GNFA Franţa (Groupement National pour la Formation Automobile) - De peste 30 de ani, GNFA asigură servicii de instruire pentru companiile care işi desfăşoară activitatea în domeniul auto. GNFA propune soluţii integrate de instruire a producătorilor, importatorilor, furnizorilor de echipamente, dealerilor, dar în egală măsură tuturor companiilor ale căror nevoi de instruire au crescut ca urmare a evoluţiei tehnologice, sociale şi comerciale a sectorului auto. Pe scurt, GNFA înseamnă în cifre: 45 milioane EUR cifră de afaceri, 350 formatori, 1 300 000 ore de formare/an, 22 500 zile de formare/an, 40 000 profesionişti formaţi/an, 40 structuri naţionale, 4 centre de formare în afara Franţei: Antile Guyana, Malaezia, China, Noua Caledonie. GNFA işi foloseşte portofoliul de competenţe: profesionale, cunoaşterea sectorului auto, experienţa sa in lucrul cu clienţii pentru a pune la dispoziţia companiilor soluţii pertinente şi peformante, creatoare de plus-valoare, care garantează dezvoltarea profesională a personalului.

GNFA Training SRL România – filiala română a GNFA, creată în aprilie 2007. Unul dintre proiectele importante a fost formarea, în 2007, a 12 profesori de la liceele auto din Bucureşti, Iaşsi, Cluj şi Craiova: evaluare, formare teoretică în România, formare practică în Franţa, audit al mijloacelor pedagogice, consiliere, proiect care va fi probabil extins la alte 15 licee din ţară (formarea altor 45 de profesori). Un alt punct de referinţă în activitatea GNFA Training este inaugurarea, în luna iunie a anului trecut, a Centrului de Formare din Capitală, zona Piaţa Muncii, cu suportul APIA. Centrul de formare are o suprafaţă de aproximativ 700 m², include un atelier de mentenanţă şi 4 săli de curs, şi beneficiază de dotări moderne şi de o echipă proprie de 6 formatori profesionişti.

APIA (Asociatia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România) – Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile a fost fondată în anul 1994 şi reuneşte în prezent peste 60 dintre cele mai importante companii româneşti din industria auto: constructori naţionali, importatori de vehicule, precum şi companii renumite din domeniul pieselor de schimb, accesoriilor şi lubrefianţilor. În anul 1996, APIA a devenit cel de-al 20-lea membru cu drepturi depline al celui mai important for automobilistic mondial – Organizaţia Internaţională a Constructorilor de Autovehicule (OICA).

UNTRR (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România) – este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

FUNDAŢIA „POT” (FUNDATIA POLITICI OCUPAŢIONALE ÎN TRANSPORTURI) - Scopul principal al Fundaţiei „POT” îl constituie Formarea Profesionala Iniţială, calificarea prin ucenicie la locul de muncă, şi Formarea Profesională Continuă prin dezvoltarea, actualizarea, asigurarea calităţii şi validarea calificărilor pentru forţa de muncă din ramura transporturi şi din activităţile conexe acesteia. Pentru realizarea scopului Fundaţiei „POT”, aceasta va sigura cadrul organizatoric şi juridic necesar funcţionării Comitetului Sectorial Transporturi, înfiinţat de către organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative la nivelul ramurii transporturi, semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă încheiat la acest nivel.

CENAFER (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară) - este desemnat ca organismul naţional specializat al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului să asigure formarea-calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilitati în siguranta circulaţiei din transportul feroviar.

Events