mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2008-10-21

Cifră de afaceri de 32,1 milioane de lei înregistrată la finalul lunii septembrie 2008

Rezultatele financiare raportate pentru primele nouă luni ale anului confirmă previziunile companiei de creştere cu 20% faţă de anul precedent

Bucureşti, 21 octombrie 2008 – Euroweb Romania raportează la finalul celui de-al treilea trimestru al anului rezultate financiare în creştere cu 16% faţă de perioada similară a anului 2007. Astfel, cifra de afaceri înregistrată de operatorul de telecomunciaţii în primele 9 luni ale anului se ridică la 32,1 milioane de lei, valoare estimată şi declarată de companie încă de la finalul anului 2007.
Marja brută din vânzări înregistrată de Euroweb Romania în această perioadă este de 61% (20 de milioane de lei), în creştere cu 20 de procente faţă de perioada similară a anului 2007. Indicatorul financiar EBITDA a urmat aceeaşi tendinţă pozitivă, valoarea raportată fiind în creştere cu 36 de procente faţă de anul anterior şi depăşind cu peste 3 procente valorile estimate de companie pentru această perioadă. EBITDA pe primele nouă luni ale lui 2008 se ridică la un total de 6 milioane de lei.
Pentru finalul lui 2008, Euroweb Romania îşi păstrează estimările făcute la începutul anului, aşteptând să raporteze o cifră de afaceri de 44 de milioane de lei. Valoarea EBITDA aşteptată pentru finalul anului este de 8 milioane de lei, în creştere cu 23% faţă de valoarea bugetată pentru anul în curs.
„Nu putem decât să ne bucurăm că în condiţiile economice actuale, când ne confruntăm cu o criză de mai mică sau mai mare amploare, în funcţie de industrie şi de regiunea geografică, am reuşit nu numai să ne menţinem indicatorii financiari în limitele pe care ni le-am planificat, ci să înregistrăm chiar o creştere a acestora”, declară Denisa Popescu, Directorul Financiar al Euroweb Romania S.A. „În anul 2009 ne propunem să valorificăm la nivel comercial infrastructura şi reţeaua locală pentru extinderea căreia am alocat în 2008 resurse importante. Astfel, anul viitor ne bazăm pe o creştere a afacerilor cu cel puţin 10%”.

Euroweb Romania S.A.

Euroweb Romania este unul dintre jucătorii importanţi ai pieţei de telecomunicaţii din România. Începând cu anul 2005, acţionarul principal al Euroweb Romania S.A. este Invitel Rt. Compania Invitel Rt. face parte din grupul Hungarian Telephone and Cable Corp., grup care deţine cea mai mare infrastructură alternativă proprie din Sud-Estul Europei. HTCC reuneşte brand-urile Invitel, Memorex AG şi Euroweb. Hungarian Telephone and Cable Corp. este cotată la bursa americană - American Stock Exchange - sub indicativul HTC.
Deschizător de drumuri în industria telecomunicaţiilor din România, Euroweb Romania este membru fondator al A.N.I.S.P. (Asociatia Naţională a Internet Service Provider-ilor) şi iniţiator al proiectului RoNIX (Romanian Network for Internet eXchange).
Compania şi-a focalizat activitatea pe furnizarea de soluţii de comunicaţii IP şi Internet destinate segmentului de afaceri, precum şi pe integrarea strategică a serviciilor complementare acestora, ca de exemplu VoIP şi video-telefonie.
Euroweb Romania deţine certificarile ISO 9001 şi ISO 14001 pentru managementul sistemelor de calitate şi mediu.