mediaLOOK logo
@
ASUS lansează Splendid MA3850M, primul procesor de culoare autonom cu placă video modulară
Bucuresti 2008-05-09

ASUS lansează Splendid MA3850M, primul procesor de culoare autonom cu placă video modulară

ASUS, producător de soluţii grafice superioare, a lansat Splendid MA3850M, primul procesor de culoare autonom cu placă video modulară. Noul produs integrează o placă de procesare video cu chipset ASUS Splendid HD şi o placă VGA modulară. ASUS Splendid HD îmbunătăţeşte calitatea imaginilor, sporind claritatea, intensitatea şi strălucirea culorilor fără a solicita procesorul sistemului. Procesorul de culoare va selecta automat cel mai bun mod de afişare pentru a oferi o calitate vizuală excepţională.

Splendid MA3850M oferă acelaşi nivel de performanţă precum cel înregistrat de o placă ATI Radeon™ HD 3850 în cadrul aplicaţiei 3Dmark, însă reuşeşte să diminueze consumul de energie. În plus, Splendid MA3850M are o lungime cu 27% mai mică comparativ cu placa de referinţă ATI Radeon™ HD 3850, fapt ce îi permite integrarea facilă în interiorul carcaselor de dimensiuni reduse.

Îmbunătăţirea calităţii imaginii fără solicitarea procesorului
Noul procesor de culoare ASUS utilizează cea mai nouă generaţie a tehnologiei Splendid. Aceasta oferă imagini vibrante, ajustate pentru percepţia în cele mai bune condiţii de către ochiul uman, fără a solicita procesorul sistemului. Filmele vor putea fi vizionate pe monitoarele PC în aceleaşi condiţii deosebite ca şi în cazul televizoarelor performante, graţie aplicării funcţiilor avansate ale acestui chip: procesarea culorilor folosind 7 regiuni, aplicarea unei corecţii Gama pe 12 biţi şi reglarea dinamică a contrastului.

În plus, produsul va selecta automat modul ideal de afişare a imaginilor (Photo, Video şi Game). Utilizatorii au posibilitatea de a regla claritatea şi de a optimiza parametrii de afişare în funcţie de setările ecranului.

Consum redus de energie
ASUS Splendid MA3850M integrează unitatea grafică ATI Mobility Radeon™ HD 3850, care suportă tehnologia ATI PowerPlay™. De asemenea, produsul oferă o eficienţă deosebită în privinţa consumului de energie. Raportul excelent Performanţe per Watt, calculat în condiţiile obţinerii unui scor avansat* în 3DMark06, îl recomandă drept cel mai bun produs verde destinat jucătorilor entuziaşti.

Design hardware unic
Splendid MA3850M se instalează perfect şi în interiorul carcaselor de dimensiuni reduse, placa fiind mai cu 27% mai scurtă faţă de una standard ATI Radeon™ HD 3850. Mai mult decât atât, graţie conceptului său modular, produsul va putea suporta un upgrade ulterior.

Note:
* Platforma de test:
PCI-Express 16X:
MB: A8N32-SLI Rev 1.01 BIOS : 0152
CPU: AMD Athlon™ 64 X2 Dual-4600
Memorie: 1024MB (DDR1 TwinMos M2S9J16A8APS9F081AA-T-512M-3200 512M*2)
HDD: Maxtor 6Y080M042541A
DVD-ROM: ASUS DVD-E616P3

Scor 3DMark06 obţinut prin folosirea plăcii ASUS Splendid HD MA3850M:
10426 de puncte
Scor 3DMark06 obţinut prin folosirea plăcii de referinţă ATI Radeon 3850:
9883 de puncte
Facilităţile de overclocking pot să difere în funcţie de plăcile folosite.

**Lungimea ASUS Splendid HD MA3850M: 17cm
Lungimea plăcii de referinţă ATI Radeon 3850: 23.3cm

Specificaţii ASUS Splendid HD MA3850M:
Procesor Video & Grafic: ASUS Splendid HD & ATI Mobility Radeon HD 3850
Memorie video: 512MB DDR3
Frecvenţa procesorului: 668 MHz
Frecvenţa memoriei: 1.65GHz (828MHz DDR3)
Interfaţa memoriei: 256-bit
Rezoluţia maximă DVI: 2560 x 1600 (via DVI-I)
Bus Standard: PCI Express
Ieşiri DVI: una DVI-D (cu suport pentru Splendid) şi una DVI-I
Compatibilitate HDCP: Da
Software inclus: ASUS Utilities & Driver; PowerDVD

Fotografii de rezoluţie ridicată ale produsului pot fi descarcate de la adresa:
http://www.medialook.ro/download/asus/splendid_ma3850m.htm.

Specificaţiile se pot modifica fără notificări. Versiunile aplicaţiilor incluse şi culorile PCB se pot modifica fără notificări. Brandurile şi numele de produse menţionate sunt mărci ale respectivilor proprietari.

ASUS

ASUS este lider între furnizorii de tehnologii ai noii ere digitale, având peste 8000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă de cercetare şi dezvoltare de elită. În anul 2007, compania a realizat o cifră de afaceri de 6,9 miliarde USD. ASUS a fost clasificat 10 ani consecutivi în Business Week InfoTech 100 şi a fost declarat Numărul 1 de către Wall Street Journal Asia pentru cele mai bune produse realizate în Taiwan.