mediaLOOK logo
@
Bucuresti 2007-01-16

Kinetix face playerul MP3 şi mai accesibil

Tornado Sistems anunţă lansarea primului MP3 Player Kinetix, un must-have ce reprezintă alegerea perfectă pentru cei care doresc să asculte muzica preferată oriunde, oricând.

Disponibil în două modele, 512MB şi 1GB, MP3 Palyerul Kinetix oferă o autonomie de funcţionare de până la 7 ore. Modelul are un egalizator cu 5 benzi pentru ajustarea calităţii sunetului (Pop, Rock, Clasic, Jazz, Bass), interfaţă USB 2.0 (port USB încorporat) şi este echipat cu ecran LCD color, cu afişaj în mai multe limbi. Formatele acceptate sunt MP3 şi WMA, suportă sortare ID3 şi este compatibil cu Windows98 / SE / ME / 2K / XP şi Mac OS X. Printre alte funcţii ale playerului amintim FM tunerul şi funcţia de reportofon. Având forma unui stick de memorie, playerul măsoară doar 4”x1.25”x0.85” fiind foarte uşor de utilizat. Poate stoca până la 240 de melodii în varianta de 512MB, respectiv 480 de melodii în varianta de 1GB, dar şi documente sau pozele favorite.

„MP3 playerul este gadgetul numărul unu al ultimilor ani şi deja se bucură de o mare popularitate în România. Prin lansarea acestui mp3 player, Tornado face acest gadget şi mai accesibil, oferind tehnologie competitivă la un preţ foarte atractiv. Ne-am propus să acoperim o sferă din ce în ce mai largă de produse din categoria multimedia-entertainment. Pe viitor vom continua să extindem portofoliului de produse Kinetix” declară John Cuşa, Director Executiv Tornado.

MP3 Playerul este livrat într-un pachet ce conţine CD instalare, cablu USB, căşti, şnur şi va fi disponibil la un preţ de 34$ fără TVA varianta de 512MB, respectiv 45.7$ varianta de 1GB.

Mai multe detalii şi informaţii tehnice despre acest produs pot fi obţinute de pe site-ul companiei www.tornado.ro

Despre Kinetix
Lansat în 2004, brandul Kinetix a fost dezvoltat ţinând seama de necesităţile beneficiarilor, remarcându-se atât prin calitatea produselor cât şi prin varietatea acestora. Gama de produse Kinetix cuprinde calculatoare, componente, periferice, produse din gama audio-video ce asigură utilizatorului final accesul la tehnologii performante şi eficiente. În prezent marca Kinetix se bucură de o ascensiune constantă.

Despre Tornado Sistems
Înfiinţată în 1991, Tornado Sistems este principala companie de distribuţie de echipamente de tehnică de calcul şi networking din România, cu un portofoliu complex de produse şi soluţii din partea a peste 40 de furnizori internaţionali de renume: Microsoft, HP, Fujitsu-Siemens Computers, Acer, Canon, Benq, Lite-ON, Brother, Kingston, Allied Telesyn, Brand-Rex, 3Com, Philips, APC, Printronix, APW, Rehau, Proxim, US Robotics etc.
În decursul celor 15 ani de existenţă pe piaţa de distribuţie românească, Tornado Sistems şi-a construit o solidă reputaţie în rândul partenerilor săi de afaceri, oferind de asemenea clienţilor săi cele mai complete şi avantajoase soluţii şi servicii de proiectare, instalare, instruire şi consultanţă în domeniul reţelelor de calculatoare. Tornado Sistems are, în prezent, peste 250 de profesionişti şi este certificată ISO 9001:2000.
Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.tornado.ro

Tornado Sistems