mediaLOOK logo
@
QNAP colaborează cu partenerul CAYIN Technology
Bucuresti 2020-01-13

QNAP și CAYIN lansează CMS Station pentru o rețea de afișaj digital de pe o platformă NAS

QNAP colaborează cu partenerul CAYIN Technology, un jucător important în zona soluțiilor de afișaj digital, pentru a furniza prin serverul NAS noua soluție inteligentă CAYIN CMS Station pentru o rețea de afișaj digital.

Soluția pentru afișaj inteligent integrează serverul de administrare a conținutului (CMS) CAYIN Digital Signage într-un NAS QNAP, permițându-le utilizatorilor să administreze simultan până la 4.000 de playere CAYIN SMP și grupuri de playere pentru sincronizarea listelor de redare și a conținutului. Totodată, oferă opțiuni de programare flexibilă incluzând redarea o singură dată, zilnică, săptămânală, lunară sau anuală. Utilizatorii pot instala CAYIN CMS Station pe serverul QNAP NAS descărcând-o din magazinul QTS App Center.

Noua soluție îmbunătățește considerabil eficiența implementării și managementul unei rețele de afișaj la scară largă. Configurațiile, datele și conținutul pentru afișajul digital sunt înalt securizate prin tehnologia QNAP RAID. Mai mult, CAYIN CMS Station suportă redundanță pentru a furniza servicii neîntrerupte și pentru a depăși eventuale erori.

Utilizatorii cu cerințe ridicate pentru aplicații audio și video în timp real pot integra, de asemenea, aceste aplicații într-o singură platformă, făcând din serverul NAS de la QNAP o platformă orientată către servicii pentru îmbunătățirea utilizării serverului, pentru back-up și un management eficient.

Instalând CAYIN CMS Station pe QNAP NAS, integratorii de sistem pot utiliza serverul pentru a construi un mediu SaaS pentru proiecte de afișaj la scară largă sau ca un serviciu local pentru aplicații specifice cu licențiere flexibilă. Licența flexibilă CAYIN CMS Station le oferă utilizatorilor opțiuni de abonament anual sau licență pe viață, pentru a satisface nevoile afacerilor dinamice.

“Suntem încântați de parteneriatul cu QNAP pentru dezvoltarea CAYIN CMS Station și pentru a le furniza clienților o soluție inovatoare de afișaj digital cu valoare adăugată”, a declarat Ravel Chi, Vice-Președinte CAYIN Technology. “E vorba de o cooperare fantastică între stocarea în rețea și managementul clipurilor publicitare. Suntem încântați să lansăm această soluție integrată care să ajute digitalizarea companiilor, îmbunătățind în același timp distribuția și gestionarea informațiilor în mod inteligent în industrii precum: retail, transport, industrie hotelieră, divertisment, medicină și multe altele”, a continuat reprezentantul CAYIN.

“Este doar primul pas în cadrul parteneriatului nostru pe termen lung cu CAYIN Technology, anticipăm dezvoltarea împreună a mai multor produse”, a declarat Anderson Cheng, Business Development Manager în cadrul QNAP, “În viitor, QNAP intenționează să dezvolte mai multe aplicații orientate pe servicii cu un management inteligent, pentru a răspunde mai bine diferitelor cerințe ale verticalelor pieței și pentru a construi un ecosistem durabil”, a adăugat acesta.

Disponibilitate
Aplicația CAYIN CMS Station poate fi descărcată din QTS App Center: https://www.qnap.com/en/app_center/.

QNAP

Având sediul în Taipei, Taiwan, QNAP Systems, Inc. furnizează o gamă largă de dispozitive NAS (Network-attached Storage) avansate și de soluții de supraveghere video bazate pe următoarele principii: utilizare facilă și eficientă, securitate ridicată și fexibilitate în dezvoltarea ulterioară. QNAP oferă produse NAS de calitate superioară destinate atât pentru acasă, cât și mediului de afaceri, furnizând soluții pentru stocare, back-up/snapshot, virtualizare, lucrul în echipă, multimedia samd. QNAP consideră că NAS-urile înseamnă mai mult decât “simpla stocare” a datelor, iar prin inovațiile sale bazate pe NAS încurajează utilizatorii să găzduiască și să dezvolte pe serverele lor QNAP NAS soluții Internet of Things, bazate pe Inteligența Artificială și pe învățarea mașinilor.

Pentru mai multe informații despre produsele QNAP și facilitățile acestora, vă rugăm să vizitați www.qnap.com.