Utilizator
Parola
Utilizator nou!
Cauta:
ASUS PadFone Infinity

ASUS a anunțat generația următoare PadFone Infinity


Mobile World Congress, Barcelona | 2013-02-25
ASUS a anunțat PadFone™ Infinity, un telefon inteligent cu design metalic, dotat cu tehnologie LTE, ecran cu diagonală de 5” și rezoluție Full HD, care se transformă într-o tabletă de 10.1” atunci când este cuplat la accesoriul său de tip docking station, PadFone™ Infinity Station. PadFone™ Infinity rulează sistemul de operare Android 4.2, dezvoltând performanțe mobile de excepție, grație procesorului de nouă generație Qualcomm Snapdragon™ 600 cu patru nuclee. Sistemul poate atinge o autonomie de până la 19 ore de convorbire în rețea 3G.

PadFone™ Infinity este cea mai recentă evoluție a liniei noastre PadFone™”, a declarat Jonney Shih, Președintele ASUS. “Acesta combină un design uimitor și o experiență de utilizare fără compromisuri, ce derivă din filosofia noastră Design Thinking.

Design premium, performanțe premium
Cu un design exterior turnat într-o singură bucată din aluminiu similar celui din industria aerospațială, ASUS PadFone™ Infinity este deopotrivă frumos și rezistent. Ecranul său de 5” oferă o rezoluție 1920x1080 pixeli Full HD, cu o densitate de 441 de pixeli-per-inci pentru texte clare precum o pagină tipărită și imagini impresionante cu detalii fine. Telefonul dispune de o capacitate de stocare de 64Gb, procesorul de vârf Qualcomm Snapdragon™ 600 tactat la 1.7GHz și cu patru nuclee, pentru a facilita o experiență premium în operarea sistemului Android, liniară și cu răspuns rapid. La capitolul conectivitate, PadFone™ Infinity încorporează conexiunile de 100Mbit/s LTE și 42Mbit/s DC-HSPA+, asigurând navigarea web și download-ul la viteze mari.

ASUS PadFone™ Infinity este dotat cu o cameră foto foarte performantă cu senzor optic de 13 Megapixeli și un sistem de lentile cu 5 elemente și f/2.0. Imaginile capturate fără întârziere uimesc prin nivelul detaliilor. Un procesor de imagine dedicat îmbunătățește calitatea cadrelor surprinse în condiții de iluminare slabă și îi permite telefonului PadFone™ Infinity să realizeze până la 100 de poze secvențiale (la 8 frame-uri pe secundă), înregistrând simultan video 1080p Full HD. PadFone™ Infinity poate reda totodată materiale video 1080p Full HD prin portul MyDP compatibil Micro-USB.

Partajează instant aplicațiile și datele mobile
Natura duală a lui ASUS PadFone™ elimină nevoia sincronizării datelor între telefon și tabletă. Datele și setările din PadFone™ Infinity sunt disponibile instant pe PadFone™ Infinity Station după cuplare. Aplicațiile deschise sunt redimensionate în mod fluid pe ecranul mai mare. Utilizatorul poate face economii pe factura de date mobile, devreme ce un singur abonament este partajat de cele două dispozitive.
PadFone™ Infinity vine cu aplicații noi exclusiviste ASUS, inclusiv SuperNote 3.1 pentru luarea de notițe, Story pentru crearea albumelor foto și ASUS Echo pentru controlul vocal pe PadFone™ Infinity.
PadFone™ Infinity are o autonomie de până la 19 ore de convorbire în rețea 3G, care crește până la 40 de ore prin cuplarea în PadFone™ Infinity Station. PadFone™ Infinity Station înmagazinează suficientă energie pentru a încărca de maxim trei ori bateria telefonului.

Disponibilitate și prețuri
ASUS PadFone Infinity va fi disponibil în Taiwan începând din luna aprilie și ulterior în alte state selectate, începând cu trimestrul 2 al anului 2013. Prețul aproximativ al ansamblului PadFone Infinity cu 64GB și PadFone Infinity Station va fi 999 Euro. Prețurile și specificațiile exacte pot varia de la piață la piață.

Specificații PADFONE INFINITY
Sistem de operareAndroid 4.2 Jelly Bean
Procesor (1.7GHz) cu Adreno 320 GPU
Ecran5-inch (1920 x 1080 / 441PPI) Super IPS (400 nit)
Sticlă rezistentă la zgârieturi Corning® Glass tratată contra reținerii amprentelor
Interfață multi-touch în 10 puncte
CamerePrincipală: 13MP , f/2.0, lentile cu 5 elemente, autofocus, bliț
LED, 8FPS în modul rafală (100 cadre secvențiale)
Frontală: 2MP
Memorie &
Stocare
2GB LPDDR2-1066 RAM
32GB/64GB stocare
50GB ASUS WebStorage, gratis în primii 2 ani
Rețele EDGE/GPRS/GSM (850, 900, 1800, 1900MHz)
WCDMA (900, 2100MHz)
LTE (800, 1800, 2100, 2600MHz)
DC-HSPA+ (42Mbit/s download, 5.76Mbit/s upload)
LTE (100Mbit/s download, 50Mbit/s upload)
Wireless2.4GHz 802.11a/b/g/n/ac cu Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.0, NFC
ConectivitateIeșire 3.5mm pentru căști
Port MyDP (suportă Micro-USB 2.0 Host &Device, ieșire video 1080p)
SenzoriA-GPS cu GLONASS, accelerometru, senzor de proximitate, lumină ambientală, giroscop, busolă electronică
Altele Nano-SIM slot
Formate video Redare Video: MPEG-4 până la 1080p
Înregistrare Video: MPEG-4 până la 1080p la 30FPS, 720p la 60FPS
Codare și decodare video H.264 1080p la 30FPS
MPEG-4, H.264, Ogg, Theora, WMV, 3GP
Formate AudioMP3, 3GP, AAC, AAC+
Baterie2400mAh Lithium polymer (nedetașabilă)
Autonomie până la 19 ore de convorbire în rețea 3G, până la 410 ore în standby
CuloriGri titan, Auriu, Roz
Dimensiuni 143.5 x 72.8 x 6.3~8.9mm
Greutate141 grame


Specificații PADFONE INFINITY STATION
Ecran10.1-inch (1920 x 1200 / 244PPI) Super IPS (400 nit)
Capacitiv multi-touch
Sticlă rezistentă la zgârieturi tratată contra reținerii amprentelor
CamereFrontală: 1MP
ConectivitateMicro-USB 2.0 port
SenzoriAmbient light, e-compass
Altele Antene GSM, WCDMA Difuzor cu tehnologie ASUS SonicMaster
Baterie5000mAh Lithium polymer (nedetașabilă)
Până la 40 ore de convorbire în rețea 3G (împreună cu PadFone™ Infinity)
CuloriGri Titan
Dimensiuni264.6 x 181.6 x 10.7mm
Greutate530 grame




ASUS
ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4168 de distincţii în anul 2012 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 12500 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 3800 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 11.9 miliarde USD în 2011.


Produse mentionate in comunicat:
ASUS PadFone Infinity
8 imagini disponibile
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 3000x3000px
Dimensiune: 0.74MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 3000x3000px
Dimensiune: 1.2MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 3000x3000px
Dimensiune: 1.32MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 3000x3000px
Dimensiune: 1.24MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 3456x3000px
Dimensiune: 2.78MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity utilizat de un arhitect
Rezolutie: 2688x4032px
Dimensiune: 3.99MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity utilizat de un medic
Rezolutie: 4032x2688px
Dimensiune: 3.95MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
ASUS PadFone Infinity
Rezolutie: 4032x2688px
Dimensiune: 3.57MB
Tip fisier: image/jpeg
Salveaza...
MediaLook.ro este o platformă de comunicare online Thinker Media.