mediaLOOK logo
@
Tornado Sistems prezintă noua generaţie de multifuncţionale Brother
Bucuresti 2007-03-29

Tornado Sistems prezintă noua generaţie de multifuncţionale Brother

Tornado Sistems anunţă introducerea pe piaţa din România a noii game de echipamente ink-jet lansate de Brother. Noile multifuncţionale all-in-one, având un design compact, economisesc spaţiul şi timpul celor care obişnuiesc să lucreze acasă oferind o soluţie eficientă atât din perspectiva costurilor de exploatare, cât şi din cea a performanţelor de tipărire.

Având o ofertă complexă de soluţii de tipărire, Tornado Sistems se adresează prin intermediul partenerilor săi fiecărui segment de utilizatori cu produsele şi soluţiile adecvate. Ultimele cercetări de piaţă indică o creştere semnificativă a volumului de muncă la domiciliu. În acest sens, noua serie de multifuncţionale Brother răspunde ideal solicitărilor celor care obişnuiesc să lucreze şi acasă. Aceştia nu mai au nevoie să-şi aglomereze biroul cu echipamente pentru fiecare operaţiune. Acum pot printa, scana, copia şi trimite fax-uri folosind un singur echipament, cu aceeaşi viteză, eficienţă şi uşurinţă în utilizare ca la serviciu.

Înlocuind actuala serie de succes, multifuncţionalele Brother Inkjet all-in-one au un design elegant, functionalităţi, viteză de tipărire şi calitate a imaginii mult îmbunătăţite, precum şi o capacitate de memorie dublă (32MB). Combinaţie ideală între un design compact şi funcţionalitate optimă, noua serie permite accesul rapid la consumabile. Inlocuirea cartuşelor de cerneală se realizează acum mult mai uşor, acestea fiind poziţionate frontal. De asemenea, acestea sunt separate, ceea ce reduce costurile de utilizare.

Cele mai multe dintre modele au tavă de alimentare specială, pentru hartie foto şi integrează interfaţa PictBridge, graţie căreia utilizatorul va putea tipări fotografii direct de la o cameră foto sau video. Fotografiile pot fi uşor vizualizate înainte de tipărire pe ecranul LCD color.

Pentru a obţine o claritate optimă şi o înaltă rezoluţie a imaginii, producătorul utilizează cele mai noi tehnologii atât în ceea ce priveşte cerneală, cât şi hartia. Dozând picături de cerneală de numai 1.5 pl, aceste unităţi oferă o calitate de printare foto profesională.

Modelele distribuite în reţeaua de parteneri Tornado sunt:
• DCP-130C – model entry-level, ce oferă funcţii de tipărire, copiere şi scanare color şi atinge viteze de până la 25 de pagini monocrom pe minut şi 20 de pagini color. Capabil să stocheze 100 de pagini, multifuncţionalul are o capacitatea de memorie de 16MB, copiatorul şi scanerul avand un design flatbed(util pentru copiere şi scanare cărţi). DCP-130C beneficiază de un an garanţie.
• DCP-330C – este varianta imediat superioară, care pe langă caracteristicile şi functionalităţile modelului DCP-130C, vine cu un ecran LCD de 2 inch şi tavă de alimentare specială, pentru hârtie foto, cu o capacitate de 20 de pagini.
• DCP-540CN – modelul este ideal pentru grupurile mici de lucru, oferind posibilitatea de conectare la reţea. Totodată, integrează un dispozitiv automat de alimentare cu documente -ADF (Automatic Document Feeder), pentru 10 pagini.
• MFC 240C – modelul oferă în plus funcţia de fax şi 40 de locaţii pentru apelare rapidă.
• MFC-440CN –modelul de vârf, ce oferă servicii de fax şi 80 de locaţii pentru apelare rapidă.

Mai multe informaţii despre multifuncţionalele Brother puteţi obţine vizitând www.tornado.ro

Poze multifuncţionale Brother găsiţi la adresa:

http://www.tornado.ro/Download%5Fpoze/Brother/.

Despre Tornado Sistems
Înfiinţată în 1991, Tornado Sistems este principala companie de distribuţie de echipamente de tehnică de calcul şi networking din România, cu un portofoliu complex de produse şi soluţii din partea a peste 40 de furnizori internaţionali de renume: Microsoft, HP, Fujitsu-Siemens Computers, Acer, Canon, Benq, Lite-ON, Brother, Kingston, Allied Telesyn, Brand-Rex, Philips, APC, Epson, Kodak, Xerox, TwinMos, MSI, etc.
În decursul celor 16 ani de existenţă pe piaţa de distribuţie românească, Tornado Sistems şi-a construit o solidă reputaţie în rândul partenerilor săi de afaceri, oferind de asemenea clienţilor săi cele mai complete şi avantajoase soluţii şi servicii de proiectare, instalare, instruire şi consultanţă în domeniul reţelelor de calculatoare. Tornado Sistems are, în prezent, peste 250 de profesionişti şi este certificată ISO 9001:2000.
Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând www.tornado.ro

Despre Brother
Brother International este producător mondial de imprimante laser şi color, faxuri, multifuncţionale cu sutem inkjet, laser şi transfer, sisteme de etichetare, maşini de scris pentru uz personal şi de birou, maşini de cusut pentru uz casnic şi maşini de brodat mecanice, computerizate, semiprofesionale şi profesionale, consumabile.
Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând http://www.brother.com.ro

Tornado Sistems