mediaLOOK logo
@
Centrul de Training SENTRIQ şi Cabinetul Călin Tatomir organizează prima sesiune comună de cursuri de vânzări în IT&C
Tornado Sistems, Bucureşti 2004-05-13

Centrul de Training SENTRIQ şi Cabinetul Călin Tatomir organizează prima sesiune comună de cursuri de vânzări în IT&C

In perioada 20-21 mai 2004, Centrul de Training SENTRIQ şi Cabinetul Călin Tatomir organizează prima sesiune comună de cursuri de vânzări în IT&C. Prin acest curs, Centrul de Training SENTRIQ deschide seria sesiunilor de instruire care abordeaza aspecte practice legate de Sales - Marketing – Management, adaptate domeniului IT.

Împreună cu partenerul său strategic în cadrul acestui proiect, Cabinetul Călin Tatomir – primul cabinet de consultanţă IT din Romania, Centrul de Training SENTRIQ îşi propune sa aduca împreună, în cadrul grupelor de curs, exclusiv specialişti din domeniul tehnologiei informaţiei. Aceştia, activând în companii IT de diverse marimi, vor deprinde toate cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a deveni vânzători, negociatori şi dezvoltatori de afaceri în adevăratul sens al cuvântului.

Aceste cursuri se adresează tuturor partenerilor Tornado Sistems care doresc ca echipa proprie de vânzări să devină unul dintre avantajele competitive ale companiei. Audienţa cursurilor reuneşte managementul executiv, directori ai departamentelor Marketing şi Vânzări, personalul din cadrul acestor departamente implicat în furnizarea soluţiilor informatice complexe, şi angajaţii din magazine care intră în contact direct cu clienţii, oferind informaţii suplimentare şi sugestii de alegere a produselor.

Cursurile sunt comprehensibile, nu se abordează caracteristici tehnice ale echipamentelor IT, accentul fiind pus pe aspectele comerciale şi de marketing specifice acestui domeniu.

La rândul lor, trainerii activează în cadrul aceleiaşi industrii, având o experienţă îndelungată în managementul vânzărilor şi al marketingului specific sectorului IT. Astfel, va exista tot timpul un limbaj comun între traineri şi cursanţi, iar exemplele şi studiile de caz vor fi bazate pe aspecte concrete, desprinse din activitatea cotidiană a companiilor din domeniul IT.

Toate cursurile vor avea un pronunţat caracter practic, cu aplicabilitate imediată în lucrul de zi cu zi. Ele vor avea un grad ridicat de interactivitate, implicând în mod proactiv întregul auditoriu, prin exerciţiile individuale sau pe echipe de lucru. În acelaşi timp, cursanţii vor realiza un veritabil schimb de experienţă, fiindu-le solicitat să descrie problemele cu care s-au confruntat la locul de munca şi modalitatile folosite pentru rezolvarea lor, lucruri analizate apoi de auditoriu.

Centrul de Training SENTRIQ

Inaugurat în 2003, Centrul de Training SENTRIQ urmăreşte să devină unul dintre cele mai apreciate centre de training IT&C din România, oferind clienţilor valoare maximă în schimbul investiţiei lor. În acest sens, sunt atent monitorizaţi indicatorii care descriu eficacitatea activităţii de instruire: numărul de cursuri şi de participanţi, ritmul de înnoire a cursurilor în cadrul ofertei, utilitatea cursurilor, gradul de satisfacţie a clienţilor, atractivitatea metodelor de prezentare şi nivelul competitiv al preţurilor.