Cele mai recente plăci grafice lansate de ASUS oferă performanță și stabilitate în jocurile AAA la rezoluția 1080p.
ASUS a anunțat plăcile grafice GeForce® GTX 1650 GDDR6, adăugând noi produse în seriile ROG Strix, TUF Gaming și Phoenix. Echipate cu noua și ultra-rapida memorie video GDDR6, care oferă o lățime de bandă cu peste 50% mai mare decât a plăcii originale GeForce GTX 1650, noile modele pot reprezenta o fundație puternică pentru gaming AAA la 1080p sau o soluție de upgrade plug-and-play pentru sistemele mai vechi.
ROG Strix: Ia-ți zborul
Plăcile grafice ROG Strix le oferă utilizatorilor controlul complet asupra performanțelor, software-ul GPU Tweak permițând reglajul fin al fiecărei setări. Pentru a menține sub control temperatura, căldura este eliminată în mod eficient din zona GPU-ului prin intermediul conductelor de căldură DirectCU II și apoi este transferată către un radiator mare, cu multe lamele de disipare răcite de două ventilatoare Axial-tech. Gama ROG Strix este echipată cu componente premium, care au fost montate prin intermediul tehnologiei Auto-Extreme, un proces automat de producție care sporește fiabilitatea. Fie că înlocuiesc o placă depășită sau pun bazele primelor sisteme de jocuri, ROG Strix GeForce GTX 1650 GDDR6 constituie o introducere premium în noua generație de performanțe grafice.
ASUS TUF Gaming: Construcție TUF
Plăcile grafice ASUS TUF Gaming GeForce GTX 1650 GDDR6 ridică ștacheta în materie de răcire, fără a sacrifica durabilitatea - principalul atuu al gamei TUF. Fiecare placă este construită cu ajutorul tehnologiei Auto-Extreme și e protejată de o placă de ranforsare rigidă, care previne flexarea plăcii cu circuite integrate (PCB). Seria este echipată cu ventilatoare izolate conform standardelor IP5X și care folosesc lubrifianți din clasa aero-spațială. Toate plăcile sunt supuse unor teste riguroase de validare, pentru a se asigura compatibilitatea cu cele mai recente componente TUF. Noile modele TUF sunt alegerea firească pentru gamerii care preferă un ciclu de upgrade mai lung.
ASUS Phoenix: Putere într-un format compact
Plăcile grafice ASUS Phoenix împachetează cât de multă performanță este posibil într-un design compact, care oferă o largă gamă de compatibilități cu carcasele de mici dimensiuni. Spațiul limitat necesită un sistem de răcire eficient, iar Phoenix GeForce GTX 1650 GDDR6 îl oferă prin designul Axial-tech al ventilatorului, ce folosește lubrifianți din clasa aero-spațială. Cum toate aceste caracteristici sunt combinate cu fiabilitatea conferită de tehnologia Auto-Extreme, plăcile Phoenix reprezintă un pachet puternic pentru utilizatorii care caută să actualizeze o placă depășită sau să își construiască primul sistem de gaming.
Disponibilitate
ROG Strix GeForce GTX 1650 GDDR6 va fi disponibilă în luna aprilie 2020.
ASUS TUF Gaming GeForce GTX 1650 GDDR6 este disponibilă pe plan global din 3 aprilie 2020.
ASUS Phoenix GeForce GTX 1650 GDDR6 va fi disponibilă începând din mai 2020.
Principalele specificații
ROG-STRIX-GTX1650-O4GD6-GAMING
ASUS este o companie multinațională recunoscută pentru cele mai bune plăci de bază din lume, PC-uri, monitoare, plăci grafice și routere, urmărind să devină cel mai admirat lider inovator din domeniul tehnologiei. Având angajați în întreaga lume, printre care peste 5000 de talente în cercetare și dezvoltare, ASUS se detașează în industrie prin design-ul de top și inovațiile gândite pentru o experiență digitală inteligentă, activă și plină de satisfacții, accesibilă oricărui utilizator, oriunde și oricând. Inspirat de sloganul "În Căutarea Incredibilului / In Search of Incredible", ASUS a câștigat mii de premii prestigioase în 2018, figurând în "Topul Global 2000 de companii publice" realizat de Forbes, în "Top 100 Lideri globali din tehnologie" publicat de Thomson Reuters și situându-se printre "Cele mai admirate companii din lume", potrivit publicației Fortune.