ASUS, lider global în noua eră digitală, a anunțat produsul PadFone™ 2. Având la bază combinația de succes dintre un telefon inteligent cu Android și o tabletă cu sistem de andocare pentru mai multă flexibilitate, PadFone 2 constă într-un smartphone high-end quad-core, echipat cu LTE și o tabletă complet regândită. Directorul ASUS, Jonney Shih, a dezvăluit PadFone 2 în fața reprezentanților presei internaționale la conferința de la Milano, Italia.
“Am reușit să creăm PadFone 2 grație preocupării constante de a inova prin filosofia ‘Design Thinking’. Este frumos, este rapid și mai mult decât atât, este intuitiv”, a spus domnul Shih.
PadFone 2 valorifică din plin potențialul unui telefon inteligent Android cu ecran de 4.7” și specificații de vârf. Smartphone-ul se cuplează cu PadFone 2 Station devenind o tabletă de 10.1”, ușoară și complet echipată. Aplicațiile sunt optimizate perfect pentru a opera atât în modul tabletă, cât și în modul telefon, tranziția între cele două ecrane fiind instantanee.
Mare și energic
Filosofia ASUS ‘Design Thinking’ apreciată la nivel global a redus semnificativ grosimea și greutatea PadFone 2 Station. La numai 649g, greutatea combinată a celor două este mai mică decât a majorității tabletelor de pe piață. Mecanismul dock-ului a fost regândit, necesitând o singură acțiune pentru cuplare. PadFone 2 a fost redesenat subtil pentru a-i mări diagonala ecranului la 4.7”, în timp ce grosimea a fost redusă la numai 9mm, iar greutatea la 135g. Autonomia este și ea uimitoare. Bateria extinsă de 2140mAh a lui PadFone 2 oferă 16 ore de convorbire 3G și 13 ore de browsing Wi-Fi, în timp ce bateria din PadFone 2 Station are 5000mAh și susține 36 de ore de convorbire 3G. Bateria internă din PadFone 2 Station are o capacitate suficientă pentru a reîncărca telefonul de trei ori.
Super telefon, super performanță
Procesorul Qualcomm Snapdragon quad-core la 1.5GHz și cei 2GB memorie RAM asigură o performanță incredibilă pentru PadFone 2 atât în modul telefon cât și în modul tabletă.
Noul ecran Super IPS+ are o diagonală de 4.7” și rezoluție HD 1280x720. Acesta este protejat de sticla Corning® Fit Glass rezistentă la zgârieturi și oferă imagini detalitate, culori precise, unghiuri de vizualizare ultra-largi și luminozitate de 550cd/mp pentru o vizibilitate bună în lumină exterioară. O nouă cameră de 13 megapixeli, de înaltă performanță, captează fără întârziere imagini detaliate. În modul rafală pot fi preluate 100 de cadre la viteza de 6 cadre pe secundă. Camera poate fotografia în timp ce înregistrează clipuri 1080p HD la 30fps sau 720p HD la 60fps. Performanțele fotografierii în lumină slabă au fost de asemenea îmbunătățite prin diafragma f/2.4 și procesorul de imagine dedicat.
PadFone 2 și PadFone 2 Station redau un sunet fidel grație tehnologiei ASUS SonicMaster și a reglajelor audio făcute de Waves, câștigător al Technical GRAMMY Award®.
Ușor de partajat, ușor de salvat
Cu capacități de până la 64GB și 50GB în ASUS WebStorage (gratuit pentru primii doi ani), PadFone 2 oferă multiple posibilități de stocare a datelor. Sincronizarea informațiilor între dispozitive este de domeniul trecutului, memoria lui PadFone 2 fiind utilizată și de PadFone 2 Station atunci când cele două sunt conectate. Suportul NFC le permite utilizatorilor să partajeze paginile web, contactele și recomandările din Play Store cu alți utilizatori. Partajarea datelor între telefon și tabletă înseamnă că un singur abonament de date este suficient pentru ambele dispositive, iar suportul pentru DC-HSPA+ 42Mbit/s și LTE 100Mbit/s este disponibil pentru browsing și download rapid.
Caracteristici prietenoase
PadFone 2 dispune de o nouă versiune a aplicației SuperNote care convertește instant notițele din diverse limbi în text editabil. Funcția de traducere transpune instant în altă limbă orice cuvânt, frază sau propoziție dintr-un email, pagină web sau aplicație printr-o simplă atingere, fără a fi necesar un soft suplimentar.
Disponibilitate
PadFone 2 va fi lansat în Europa și Asia înainte de sfârșitul lunii decembrie (România, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Spania și Suedia) iar în Asia (Hong Kong, India, Japonia, Malaesia, Singapore, Taiwan, Thailanda și U.A.E). Disponibilitatea în alte țări va fi anunțată la o dată ulterioară.
Specificații tehnice:
| Rețele | WCDMA 900/2100MHz EDGE/GPRS/GSM 850/900/1800/1900MHz LTE 800/1800/2600MHz HSPA+ (DL: 21Mbit/s, 42Mbit/s (opțional) / UL: 5.76Mbit/s) LTE (DL: 100Mbit/s / UL: 50Mbit/s) |
| Sistem de operare | Android 4.0 ICS (upgradabil la Jelly Bean) |
| Procesor | Qualcomm Snapdragon S4 (8064 + 9215m) quad-core Cortex A15 (1.5GHz) cu grafică Adreno 320 |
| Stocare / memorie | 16GB / 32GB / 64GB eMMC Flash / RAM 2GB LPDDR2 |
| Color | Negru / Alb |
| Conectivitate | 802.11a/b/g/n Wi-Fi cu Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.0 &NFC (funcția de plată este opțională și este disponibilă la cerere) Conector audio 3.5mm, Micro SIM Conector ASUS 13-pini pentru dock (suportă Micro-USB 2.0 &Mobile High-Definition Link pentru conexiunea HDMI) |
| GPS | A-GPS &GLONASS |
| Ecran | 4.7“ (1280 x 720) / 312ppi Super IPS+ (550 nits) Sticlă rezistentă la zgârieturi Corning® Fit Glass cu film HCLR ( înveliș anti-amprente) |
| Camera principală | Senzor Sony BSI 13MP, Diafragmă f/2.4, Obiectiv cu cinci lentile, focalizare automată cu bliț LED |
| Camera frontală | 1.2MP |
| Altele | Accelerometru, Senzor de proximitate, Senzor de lumină ambientală, Giroscop, Busolă electronică |
| Baterie | Litiu Polimer 2140mAh (internă) |
| Autonomie în convorbire | Până la 16 ore prin 3G |
| Autonomie în așteptare | Până la 352 de ore prin 3G |
| Browser | HTTP / Google/ YouTube / Facebook / Google+ |
| Mesagerie | SMS / MMS / email / IM |
| Video | Redare Video: MPEG4/H.264/H.263/WMV @ HD 1080p Înregistrare Video: MPEG4/H.263 @ HD 1080p / 60fps @ 720p H.264 Video Decode @ 720p / Video Encode @1080p |
| H.264 / Ogg / Theora / MPEG4 / WMV / 3GP | |
| Imagini | JPEG / PNG / GIF / BMP |
| Audio | MP3 / WMA / 3GP / AAC / AAC+ |
| Dimensiuni | 137.9 x 69 x 9mm |
| Greutate | 135g |
Culori | Negru / Alb |
| Ecran | 10.1“ (1280 x 800, WXGA), 149ppi IPS capacitiv multi-touch Sticlă rezistentă la zgârieturi Corning® Fit Glass cu film HCLR (înveliș anti-amprente) |
| Camera | Frontală 1MP Principală 13MP (camera principală a PadFone 2) |
| Baterie | 19Wh (5000mAh) |
| Conectivitate | Conector audio 3.5mm via PadFone 2 Conector ASUS 13 pini (Micro-USB 2.0) |
| Antenă externă pentru telefon | Wi-Fi &BT, GSM, WCDMA, LTE |
| Audio | Difuzoare de înaltă calitate cu tehnologie ASUS SonicMaster |
ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 3886 de distincţii în anul 2011 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 11000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 3100 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 11.9 miliarde USD în 2011.