mediaLOOK logo
@
Dumitru Prunariu (www.prunariu.org)
Bucureşti 2010-10-13

CityFM: Dumitru Prunariu caută sponsori pentru programele spațiale

Astronatul Dumitru Prunariu, proaspăt ales în funcția de președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic - ASE Europe, a declarat într-un interviu exclusiv pentru CityFM care sunt primii pași pe care îi va face din poziția de șef al astronauților europeni. Numirea românului a fost firească, el fiind membru fondator al acestei asociații încă din anul 1985, alături de alți 25 de astronauți cosmonauți, participând la toate congresele asociației.

"Am fost de două ori membru în Comitetul Executiv al Asociației, câte 3 ani de zile. Pe lângă filiala americană și cea rusească, care existau până acum, s-a constituit filiala europeană pentru a gestiona mai bine activitatea cosmonauților și a astronauților la nivel european", a declarat Prunariu.

Intervievat de Carmen Ivanov (CityFM) în legătură cu primii pași pe care îi va face ca șef al astronauților europeni, Dumitru Prunariu a declarat că după înregistrarea oficială a filialei în Europa se va adresa unor instituții spațiale pentru colaborare, sponsorizare și pentru stabilirea unor criterii comune de promovare a activităților cosmice. Prin constituirea filialei europene, astronauții se vor concentra mai mult pe interesul european în domeniul spațial.

Dumitru Prunariu participă zilele acestea la Adunarea Generală ONU de la New York, unde prezintă raportul comitetului ONU pentru explorarea pașnică a spațiului extra-atmosferic. "În luna iunie, în calitate de președinte al acestui comitet, am adoptat un raport care acum este supus dezbaterii Adunării Generale ONU, iar după adoptarea lui de către Adunarea Generală ONU, devine obligatoriu pentru toate statele", a explicat primul astronaut român care a pătruns în spațiul cosmic.

Dr. Dumitru-Dorin Prunariu a fost ales președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic - ASE Europe, în cadrul celui de-al 23-lea Congres Planetar al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic. Capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, a fost găzda lucrărilor celui de-al 23-lea Congres Planetar, care s-a desfășurat în perioada 5-11 octombrie 2010.

Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, în Brașov. La 14 mai 1981, a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spațial "Intercosmos" și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.

CityFM

CityFM emite în București și zona metropolitană pe frecvența de 106,2 MHz, în Roman pe 91 MHz, în Sibiu pe 98,3 MHz, precum și online pe www.cityfm.ro. Postul de radio a adoptat recent un logo nou și sloganul "Inima ta bate rock?".