mediaLOOK logo
@
Monitor ASUS Designo LED MS238H
Bucureşti 2010-06-10

ASUS a adus în România seria de monitoare LED Designo

ASUS a lansat în România noile monitoare LED adăugate seriei Designo: MS248, MS238, MS228 și MS208. Aceste monitoare ultra-subțiri și prietenoase cu mediul înconjurător au o grosime de numai 16,5mm și diagonale cuprinse între 20 și 23,6 inci, oferind performanțe fără compromis și o grafică de invidiat. Modelele de vârf din noua serie au o rată de contrast de 10.000.000:1 pentru redarea unor imagini vii și cât mai apropiate de realitate.

Păstrând conceptul binar ce încorporează numerele 1 și 0 într-un design ultra-subțire, aceste monitoare LED vin cu o ramă strălucitoare de culoarea safirului albastru. Monitoarele păstrează tehnologia originală Ergo-Fit cu suport inelar care permite utilizatorilor să ajusteze unghiul de vizualizare folosind doar un deget. Aceste monitoare LED nu au mercur în componență și consumă cu până la 45%* mai puțină energie, generând anual cu 23,6kg mai puține emisii de CO₂.

Să vezi și să crezi
Utilizatorii se vor bucura de o grafică realistă obținută prin tehnologia exclusivă ASUS Smart Contrast Ratio (ASCR) care permite seriei de monitoare LED Designo MS să ofere un contrast de 10.000.000:1. Ecranul cu iluminare cu LED-uri oferă o imagine stabilă, minimizând oboseala ochilor chiar și după perioade mari de utilizare.
Compatibilitatea Full HD (1920x1080) și conectivitatea HDMI permit rularea fluxurilor de rezoluție înaltă, iar timpul de răspuns de numai 2ms (GTG) asigură redarea fluentă a imaginilor.
Tehnologia ASUS Splendid™ Video Intelligence optimizează fidelitatea culorilor prin aplicarea unuia dintre cele cinci profile predefinite (jocuri, cinema, noapte, peisaj, standard), răspunzând nevoilor utilizatorilor la o simplă apăsare de buton.

Artă vizuală eco
Monitoarele LED Designo MS au forme subțiri cu muchia de numai 16,5mm economisind spațiul de pe birou. ASUS reîmprospătează imaginea monitoarelor prin teme vizuale care le diferențiază de alte opțiuni existente pe piață. Seria MS se distinge prin finisajul negru-lucios acompaniat de o ramă strălucitoare în culoarea safirului albastru. Design-ul exclusivist al suportului în formă de inel, dotat cu tehnologia ASUS Ergo-Fit, permite ajustarea înclinației cu un singur deget, asigurând o poziție optimă a monitorului în orice moment.
Suportul este poziționat la o înalțime egală cu cea a laptopurilor, fiind ideal pentru cei care doresc un ecran mai mare suplimentar pentru portabilul lor.

Prietenos cu mediul înconjurător
Continuând inițiativele ASUS privind protecția mediului, seria de monitoare LED Designo a înlocuit lămpile fluorescente cu o matrice de LED-uri ecologice, fără mercur. Aceste monitoare LED reduc consumul de energie electrică cu până la 45%, economisind 37,2kWh și diminuând emisiile anuale de CO₂ cu 23,6kg - fapt ce echivalează cu plantarea a 1,9 copaci care pot furniza oxigenul timp de doi ani pentru o familie de patru persoane.

ASUS

ASUS este lider între furnizorii de tehnologii ai noii ere digitale, având un portofoliu extins de produse, care include laptopuri, netbook-uri, plăci de bază, plăci video, unităţi optice, sisteme PC desktop, servere, soluţii wireless, telefoane mobile şi echipamente de reţea. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor. În 2009, ASUS a obţinut 3268 de distincţii precum şi recunoaşterea globală pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 10000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă de cercetare şi dezvoltare de elită, compania a realizat o cifră de afaceri de 7,5 miliarde USD în 2009. ASUS se clasifică de 12 ani consecutiv printre companiile din Business Week InfoTech 100.

Produse mentionate in comunicat:

2 imagini disponibile
Monitor ASUS Designo LED MS238H (fata-spate)
Monitor ASUS Designo LED MS238H (fata-spate)
Descarcă
Monitor ASUS Designo LED MS238H (fata-spate)
Monitor ASUS Designo LED MS238H (fata-spate)
Descarcă