mediaLOOK logo
@
Trofeul ON AIR Music Awards
București 2013-04-17

ASUS a susținut On Air Music Awards 2013

Dedicat sunetului impecabil prin seria de notebook-uri multimedia N, ASUS a susținut prima ediție On Air Music Awards 2013, un eveniment remarcabil pentru industria muzicală din România, ce a reunit la Teatrul Național din București artiști din toate genurile muzicale. On Air Music Awards este primul demers independent de acest gen din industria muzicală românească.

ASUS a prezentat premiul pentru cea mai bună voce feminină unde au fost nominalizate: Andra, Paula Seling, Antonia, Alexandra Ungureanu și Loredana, care a și câștigat statueta On Air Music Awards. Trupa Robin and the Backstabbers a câștigat marele trofeu al primei ediții, în timp ce Loredana, Lala Band, Smiley, Dan Bittman (inclusiv cu Holograf) au fost premiați la câte două secțiuni.

"Ne-am bucurat să avem alături compania ASUS, un nume recunoscut în IT&C pentru calitatea produselor și a serviciilor oferite. Notebook-urile multimedia ASUS N ne-au fost de ajutor în pregătirea primei ediții ON AIR Music Awards și le recomandăm cu încredere oricărui profesionist ce activează în industria muzicală. Mulțumită lui ASUS, publicul online s-a bucurat de transmisia pe Internet a Galei de decernare a premiilor", a declarat Zoli TOTH, organizator ON AIR Music Awards.

"ON AIR Music Awards este un proiect aparte, binevenit într-un domeniu de activitate pentru care ASUS oferă zi de zi noi posibilități tehnice și gadgeturi mobile. Reuniunea atâtor artiști importanți de pe scena românească a constituit un prilej excelent de a prezenta laptopurile ASUS destinate utilizatorilor de aplicații multimedia."

Portabilele ASUS au captat atenția celor prezenți, standul amplasat în foaierul Teatrului Național fiind un punct de atracție pentru vedetele interesate de tehnologie. Laptopul ASUS N56, ultraportabilul Transformer Book TX300, ASUS Vivobook și tableta Memo Pad ME301T au atras privirile prin designul rafinat în ton cu exclusivitatea evenimentului.

ASUS are o vastă experiență în dezvoltarea de portabile dotate cu tehnologii audio premium. Echipa ASUS Golden Ear a dezvoltat cele mai avansate soluții tehnice pentru notebook-uri, reunite sub eticheta SonicMaster. Sunetul redat este fidel și mai clar, iar efectul audio obținut încântă audiofilii de pretutindeni. Grație tehnologiilor audio SonicMaster Premium și Bang & Olufsen ICEpower, preluate de la celebrul NX90, noile laptopuri ASUS oferă prin tradiție un sunet impecabil. Modelele actuale din seria N6 sunt livrate împreună cu un sub-woofer extern SonicMaster. Acesta completează boxele integrate, oferind un sunet puternic, cu o octavă mai jos decât cel al notebookurilor obișnuite.

Lista câștigătorilor On Air Music Awards 2013
Cel mai bun hip hop – “Sophie” (Maximilian)
Cea mai căutată trupă românească pe Google – Lala Band
Cel mai bun debut – What’s Up
Cel mai bun rock alternativ – “SPNZRTR” (Robin and the Backstabbers)
Cea mai buna casa de discuri/producție – CAT MUSIC
Premiul Special On Air Music Awards – Lala Band
Cel mai bun pop rock – “Cât de departe” (Holograf)
Cel mai bun videoclip – “Dead Man Walking” (Smiley)
Cea mai bună voce masculină – Dan Bittman
Cel mai vizionat videoclip pe Youtube – “Caii verzi pe pereți” (Smiley și Alex Velea)
Cel mai bun dance – “K-BOOM” (C.R.B.L. feat Helen)
Cel mai bun folk – “Naluca” (Poesis)
Cel mai bun text în limba română – “Printre lupi” (Zoia Alecu)
Cea mai buna voce feminina – LOREDANA
Compozitorul anului – Marius Moga
Cel mai bun live – LOREDANA
Premiul pentru întreaga activitate – Aurel Mitran
Promoterul anului – EMAGIC
Ambasadorul Muzical al Anului – INNA
ARTISTUL ANULUI - Robin and the Backstabbers

ON AIR MUSIC AWARDS este un proiect Star Management, companie condusă de Anca Lupeș și Zoli Toth, care își propune să premieze elita din industria muzicală românească.

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4168 de distincţii în anul 2012 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 12500 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 3800 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 11.9 miliarde USD în 2011.

Produse mentionate in comunicat:

8 imagini disponibile
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă
Laptopul multimedia ASUS N56
Laptopul multimedia ASUS N56
Descarcă