mediaLOOK logo
@
Extinde acoperirea Wi-Fi cu noul ASUS DSL-N10, router si modem ADSL 2-in-1
București 2010-12-21

Extinde acoperirea Wi-Fi cu noul ASUS DSL-N10, router si modem ADSL 2-in-1

Noul ASUS DSL-N10 vine în sprijinul utilizatorilor nemulțumiți de slaba acoperire a rețelelor wireless actuale. Echipamentul combină un modem ADSL și un router Wi-Fi 802.11n cu o antenă externă de 5dBi. Aceasta va permite extinderea rețelei fără fir chiar și în locurile greu accesibile.

Securitate sporită prin intermediul a patru SSID-uri separate
DSL-N10 îmbunătățește securitatea wireless prin suportul său pentru patru SSID-uri separate. Echipamentul poate crea până la patru rețele wireless independente, fiecare cu propriile configurări pentru securitate și performanță. Spre exemplu, utilizatorul poate opera o rețea securizată cu o lățime de bandă largă pentru uzul personal, alături de o rețea restricționată pentru invitați, fără să compromită confidențialitatea datelor.

Design compact, instalare rapidă
Design-ul compact al modelului DSL-N10 îl recomandă pentru orice spațiu de instalare, în timp ce setările ISP auto-detect îl conectează la internet în câteva secunde de la introducerea în priză. Interfața grafică intuitivă simplică configurarea rețelei, iar WPS (Wireless Protected Setup) contribuie la realizarea unei conexiuni securizate între router și alte echipamente.

Performanță optimizată pentru toate aplicațiile de rețea
Setările ASUS EZQoS permit prioritizarea traficului în rețea în funcție de necesități. Aplicațiile care nu acceptă întârzieri, precum VoIP sau jocurile online rămân imune la traficul creat de descărcarea unor fișiere de mari dimensiuni.

Antena externă de 5dBi oferă o acoperire Wi-Fi mai mare decât antenele de 2dBi, utilizate de regulă în routerele wireless pentru acasă, ceea ce înseamnă că semnalul DSL-N10 va fi disponibil în fiecare cameră sau birou.

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile. Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 3268 de distincţii în anul 2009 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 10000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 3000 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de 7,5 miliarde USD în 2009.

Produse mentionate in comunicat:

3 imagini disponibile
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1
Descarcă
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1
Descarcă
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1 (porturi)
ASUS DSL-N10 router si modem ADSL 2-in-1 (porturi)
Descarcă