mediaLOOK logo
@
ASUS ROG Claymore Core
Bucuresti 2016-11-10

ASUS a lansat ROG Claymore și ROG Claymore Core, două tastaturi mecanice pentru gaming

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat tastaturile mecanice pentru gaming ROG Claymore și ROG Claymore Core. Claymore este prima tastatură mecanică iluminată cu LED-uri RGB ce are un numpad detașabil. Tastaturile dispun de comutatoare Cherry MX RGB LED, tehnologie ASUS Aura Sync RGB LED pentru sincronizarea luminilor cu numeroasele produse compatibile Aura și taste pentru controlul ventilatoarelor, atunci când lucrează împreună cu plăcile de bază ASUS.

Concepută pentru gameri
ROG Claymore este prima tastatură mecanică din lume, iluminată RGB, ce beneficiază de un numpad detașabil, care permite utilizarea unei tastaturi complete acasă sau a uneia TKL (TKL – abreviere tenkeyless) reduse la 80% la un LAN party. Zona detașabilă cu taste numerice poate fi plasată pe stânga sau pe dreapta tastaturii pentru a se potrivi diferitelor scenarii. Pe partea stângă, tastatura numerică va oferi comenzi macro pentru jocuri MMO, iar pe partea dreaptă va funcționa ca un numpad tradițional.

ROG Claymore Core este o tastatură mecanică TKL compactă pentru gaming, fără numpad-ul detașabil. Ambele tastaturi utilizează comutatoare Cherry MX fabricate în Germania (roșu, albastru, maro și negru) pentru un răspuns tactil optim și durabilitate de până la 50 de milioane de apăsări.

Tehnologiile Anti-ghosting și N-Key (NKRO) oferă garanția că fiecare comandă va fi preluată, indiferent de câte taste sunt apăsate simultan. Fiecare tastă este iluminată individual și este complet programabilă, existând nouă efecte luminoase Aura gata prestabilite. Mai mult, înregistrarea comenzilor macro se poate face din mers.

Designul unic al tastaturii a câștigat numeroase premii, incluzând premiile Red Dot 2016 și Computex d&i. Exteriorul tastaturii este realizat din aluminiu, având o textură inspirată de cultura Maya.

Funcții exclusive ROG
Folosind o tastatură ROG Claymore sau ROG Claymore Core împreună cu o placă de bază ASUS, utilizatorii au acces la taste pentru controlul instant al ventilatoarelor și îmbunătățirea performanțelor în gaming. Tehnologia exclusivă ASUS Aura Sync RGB LED permite sincronizarea efectelor luminoase ale tastaturii cu cele ale plăcii de bază și ale plăcii grafice. Utilizatorii pot combina și controla LED-urile de pe toate produsele compatibile AURA prin intermediul unui software dedicat pentru a atinge armonia și sincronizarea perfectă. Există o gamă de efecte luminoase și o paletă cu peste 16 milioane de culori, utilizatorii putând să folosească iluminarea tastaturii pentru a reflecta temperatura procesorului. Tastaturile au o memorie flash încorporată pentru șase profiluri (cinci personalizabile și unul pre-definit).

Panoul de control ROG Armoury poate fi utilizat pentru personalizarea fiecărei taste, iluminare și comenzi macro. Acesta poate chiar și înregistra date statistice precum numărul de apăsări pe care le face un jucător în timpul unui joc.

Prețuri și disponibilitate
Tastatura ASUS ROG Claymore Core este disponibilă în România la un preț de aprox. 699 lei (TVA inclusiv), modelul Claymore urmând să ajungă pe piața locală la începutul anului viitor.

ASUS

ASUS, cel de-al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer și producătorul celor mai vândute și mai premiate plăci de bază, este lider între companiile noii ere digitale. ASUS proiectează şi fabrică produse ce satisfac perfect cerinţele actuale privind experienţa digitală de acasă, lucrul de la birou şi activităţile utilizatorilor, oferind un portofoliu extins de produse, care include plăci de bază, plăci video, monitoare, sisteme PC desktop, laptopuri, netbook-uri, tablete, servere, dispozitive multimedia, soluţii wireless, echipamente de reţea și telefoane mobile.

Urmărind inovaţia şi respectând promisiunea calităţii, ASUS a obţinut 4368 de distincţii în anul 2015 și este recunoscut pe plan global pentru revoluţionarea industriei computerelor personale prin Eee PC™. Având peste 17000 de angajaţi în întreaga lume şi o echipă R&D de elită formată din 5500 de ingineri, compania a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 14 miliarde USD în 2015.

Produse mentionate in comunicat:

3 imagini disponibile
ASUS ROG Claymore Core
ASUS ROG Claymore Core
Descarcă
ASUS ROG Claymore Core
ASUS ROG Claymore Core
Descarcă
ASUS ROG Claymore Core Box
ASUS ROG Claymore Core Box
Descarcă
6 imagini disponibile
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă
ASUS ROG Claymore
ASUS ROG Claymore
Descarcă